"Life is what happens to you while you are busy making other plans."
Soul Kitchen nu e titlul unei compilaţii de muzică soul, ci o cârciumă de cartier într-un vechi depozit dezafectat de lângă o veche cale ferată. E de asemenea şi prima comedie pur-sânge a celui mai in vogă cineast tânăr german, de origine turcă, Fatih Akin. Răsfăţat de public şi de critică deopotrivă după excelentul Gegen Die Wand (2004) şi inegalul Auf den Anderen Seite (2007), Akin se joacă de-a filmul şi ne distrează şi pe noi în sălile de mall bucureştean fără aer condiţionat.
Bucătăria lui Akin e colorată şi plină de gust ca un ghiveci de legume, asezonat cu popcorn şi cola. Fidel originilor sale de emigrant, explorate în cheie dramatică in filmele anterioare, Akin se îndreaptă de această dată spre comunitatea greacă. Eroul său, Zinos, e proprietarul cârciumii cu pricina (titlul românesc o numeste impropriu tavernă, deşi nu e la subsol). Pe lângă proprietar de drept, Zinos mai e şi iubitul unei nemţoaice blonde înalte care îl anunţă că pleacă la Shanghai, fratele lui Illias, paria de cartier şi puşcăriaş cu jumătate de normă (Moritz Bleibtreu), şeful unei nemţoaice cu ochi albaştri şi al unui bucătar turc genial cu prisos de mândrie (Birol Ünel din Gegen die Wand, aici subfolosit). Pacostele sale (în afară de blondă) sunt o hernie de disc supărătoare şi un fost coleg de generală ajuns mafiot, care işi doreşte terenul pe care e construită Soul Kitchen.
Soul Kitchen urmează reţeta reuşitei comediilor englezeşti: în lumea sa, Zinos e înconjurat de personaje secundare excentrice: Moş Sokrates nu are bani să îşi plătească chiria dar asistă distrat şi cu căştile pe urechi la petrecerile de pomină; bucătarul Shayn e dat afară de la un restaurant de lux pentru că refuzase să îi prepare un gazpacho fierbinte unui client.
Filmat fără cusur şi montat frenetic, filmul lui Akin exultă de viaţă: la cârciumă vine lume care cere cartofi prăjiţi şi primeşte delicatese, fac repetiţii trupe de rock de garaj, petrecerile private sunt condimentate cu substanţe miraculoase din scoarţă de copac de Honduras, Zinos îşi tratează hernia la un "spărgător de oase" cu turban alb. Are ceva din naivitatea celuilalt film plin de muzică bună a anului - The Boat that Rocked, şi din neverosimilul Concertului lui Radu Mihăileanu: un nasture zboară în cutia de bomboane mentolate şi e înghiţit la momentul oportun, salvând situaţia. Lecţia de viaţă se limitează la sfatul de a nu i-o trage Fiscului, să nu cumva să ţi-o tragă şi el ţie.
Nu ştiu cât se mai plimbă prin malluri, aşa că grabiţi-vă. Cred că au reparat aerul condiţionat.
P.S: Traducerea, evident după o subtitrare în engleză, iscă zâmbete neforţate: un personaj cu porecla Mehehe e în traducere Goat.
Şi puţină trivia: pe când filma Im Iuli, un road movie foarte plăcut ochiului (2000, cu acelaşi Bleibtreu), lui Akin i s-a refuzat de către autorităţi să filmeze în România. Prin urmare regizorul face doar poze, pe care le foloseşte în film. Indignat, Akin apare într-un rol episodic, jucând un agent vamal român.
Soul Kitchen nu e titlul unei compilaţii de muzică soul, ci o cârciumă de cartier într-un vechi depozit dezafectat de lângă o veche cale ferată. E de asemenea şi prima comedie pur-sânge a celui mai in vogă cineast tânăr german, de origine turcă, Fatih Akin. Răsfăţat de public şi de critică deopotrivă după excelentul Gegen Die Wand (2004) şi inegalul Auf den Anderen Seite (2007), Akin se joacă de-a filmul şi ne distrează şi pe noi în sălile de mall bucureştean fără aer condiţionat.
Bucătăria lui Akin e colorată şi plină de gust ca un ghiveci de legume, asezonat cu popcorn şi cola. Fidel originilor sale de emigrant, explorate în cheie dramatică in filmele anterioare, Akin se îndreaptă de această dată spre comunitatea greacă. Eroul său, Zinos, e proprietarul cârciumii cu pricina (titlul românesc o numeste impropriu tavernă, deşi nu e la subsol). Pe lângă proprietar de drept, Zinos mai e şi iubitul unei nemţoaice blonde înalte care îl anunţă că pleacă la Shanghai, fratele lui Illias, paria de cartier şi puşcăriaş cu jumătate de normă (Moritz Bleibtreu), şeful unei nemţoaice cu ochi albaştri şi al unui bucătar turc genial cu prisos de mândrie (Birol Ünel din Gegen die Wand, aici subfolosit). Pacostele sale (în afară de blondă) sunt o hernie de disc supărătoare şi un fost coleg de generală ajuns mafiot, care işi doreşte terenul pe care e construită Soul Kitchen.
Soul Kitchen urmează reţeta reuşitei comediilor englezeşti: în lumea sa, Zinos e înconjurat de personaje secundare excentrice: Moş Sokrates nu are bani să îşi plătească chiria dar asistă distrat şi cu căştile pe urechi la petrecerile de pomină; bucătarul Shayn e dat afară de la un restaurant de lux pentru că refuzase să îi prepare un gazpacho fierbinte unui client.
Filmat fără cusur şi montat frenetic, filmul lui Akin exultă de viaţă: la cârciumă vine lume care cere cartofi prăjiţi şi primeşte delicatese, fac repetiţii trupe de rock de garaj, petrecerile private sunt condimentate cu substanţe miraculoase din scoarţă de copac de Honduras, Zinos îşi tratează hernia la un "spărgător de oase" cu turban alb. Are ceva din naivitatea celuilalt film plin de muzică bună a anului - The Boat that Rocked, şi din neverosimilul Concertului lui Radu Mihăileanu: un nasture zboară în cutia de bomboane mentolate şi e înghiţit la momentul oportun, salvând situaţia. Lecţia de viaţă se limitează la sfatul de a nu i-o trage Fiscului, să nu cumva să ţi-o tragă şi el ţie.
Nu ştiu cât se mai plimbă prin malluri, aşa că grabiţi-vă. Cred că au reparat aerul condiţionat.
P.S: Traducerea, evident după o subtitrare în engleză, iscă zâmbete neforţate: un personaj cu porecla Mehehe e în traducere Goat.
Şi puţină trivia: pe când filma Im Iuli, un road movie foarte plăcut ochiului (2000, cu acelaşi Bleibtreu), lui Akin i s-a refuzat de către autorităţi să filmeze în România. Prin urmare regizorul face doar poze, pe care le foloseşte în film. Indignat, Akin apare într-un rol episodic, jucând un agent vamal român.
