An epic of epic epicness.
Scott Pilgrim vs. the World nu este un film despre Thanksgiving. Nici nu este primul film în care Michael Cera (Juno, Nick and Norah's Infinite Playlist) joacă rolul unui tânăr timid cu probleme de comunicare. Marchează însă debutul la Hollywood al lui Edgar Wright. După comedia romantică cu zombies Shaun of the Dead şi Hot Fuzz, Wright se desparte de Simon Pegg, actorul său de suflet şi traversează Atlanticul pentru a ecraniza un roman grafic de Brian Lee O'Malley şi pentru a ne arăta şi nouă cum se pune pe peliculă banda desenată.
Voi încerca să vă povestesc despre ce e vorba. Probabil că primele fraze vor suna plauzibil:
Scott, canadian proaspăt ieşit din adolescenţă, este basist al unei trupe de garaj cu aspiratii locale, Sex Bob-omb. Existenţa sa se împarte între colegii de trupă, colegul său gay de apartament (Kieran Culkin) şi Knives Chau, liceeanca asiatică cu care se întâlneşte la un joc ocazional de arcade. Existenţa sa molcomă îi e însă dată peste cap atunci când o întâlneşte la o petrecere pe Ramona Flowers, o fată cu buze roşii, păr roz, şi aer misterios (Mary Elizabeth Winstead, călcând pe urmele lui Kate Winslet, cea din Eternal Sunshine of the Spottless Mind) . Scott o visează înainte să o cunoască, vede cum se topeşte zăpada pe trotuarele oraşului atunci când ea păşeşte. În ciuda aureolei în care o vede Scott, Ramona are şi un defect: trecutul care o urmăreşte sub forma a şapte foşti iubiţi diabolici care încearcă să îi vină de hac lui Scott. Stop. You'd better believe it.
Plecând de la premiza ofertantă că fiecare dintre noi aduce, de la o anumită vârstă, în relaţia sa "bagajul" tuturor experienţelor trecute, Scott Pilgrim vs. the World reprezintă lupta cu demonii trecutului ca pe un joc video. Dacă aţi jucat Legend of Zelda, Street Fighter, sau chiar Tetris la viaţa voastră, o să vă doriţi ca Scott Pilgrim să îşi termine quest-ul. Inamicii mărunţi se dezintegrează în monede, boşii (cei sapte exes) îi cresc punctajul considerabil, Scott capătă şi apoi pierde vieţi, bătăile sunt explozii de culoare şi de onomatopee ce sfidează legile fizicii (şi verosimilul, vor observa cu siguranţă unii). Lui Cera rolul îi vine ca o mănuşă pentru că e mulat pe sensibilităţile sale. Discursul său de agăţat este povestea lui Pac-Man.
În bună tradiţie arcade, fiecare adversar e mai puternic decât anteriorul, nu atacă niciodată în acelaşi timp, iar distribuţia e savuroasă: Chris Evans (unul dintre Cei Patru Fantastici, viitorul Captain America), Brandon Routh (însuşi Superman Returns, în rolul unui baterist vegan şi, cum altfel!, cu superputeri) şi nu în ultimul rând Jason Schwartzman (Rushmore) îi stau în calea fericirii eroului nostru, pe muzica lui Nigel Godrich şi Beck (ce ţâşneşte din boxe la fiecare concert şi repetiţie Sex Bob-omb)
Din fericire Edgar Wright nu s-a hollywood-izat, ci Hollywood-ul s-a Edgar Wright. Isteţ peste medie, inovator vizual şi de bun gust. De neratat. Ajunge la noi în preajma Thanksgiving-ului.
Scott Pilgrim vs. the World nu este un film despre Thanksgiving. Nici nu este primul film în care Michael Cera (Juno, Nick and Norah's Infinite Playlist) joacă rolul unui tânăr timid cu probleme de comunicare. Marchează însă debutul la Hollywood al lui Edgar Wright. După comedia romantică cu zombies Shaun of the Dead şi Hot Fuzz, Wright se desparte de Simon Pegg, actorul său de suflet şi traversează Atlanticul pentru a ecraniza un roman grafic de Brian Lee O'Malley şi pentru a ne arăta şi nouă cum se pune pe peliculă banda desenată.
Voi încerca să vă povestesc despre ce e vorba. Probabil că primele fraze vor suna plauzibil:
Scott, canadian proaspăt ieşit din adolescenţă, este basist al unei trupe de garaj cu aspiratii locale, Sex Bob-omb. Existenţa sa se împarte între colegii de trupă, colegul său gay de apartament (Kieran Culkin) şi Knives Chau, liceeanca asiatică cu care se întâlneşte la un joc ocazional de arcade. Existenţa sa molcomă îi e însă dată peste cap atunci când o întâlneşte la o petrecere pe Ramona Flowers, o fată cu buze roşii, păr roz, şi aer misterios (Mary Elizabeth Winstead, călcând pe urmele lui Kate Winslet, cea din Eternal Sunshine of the Spottless Mind) . Scott o visează înainte să o cunoască, vede cum se topeşte zăpada pe trotuarele oraşului atunci când ea păşeşte. În ciuda aureolei în care o vede Scott, Ramona are şi un defect: trecutul care o urmăreşte sub forma a şapte foşti iubiţi diabolici care încearcă să îi vină de hac lui Scott. Stop. You'd better believe it.
Plecând de la premiza ofertantă că fiecare dintre noi aduce, de la o anumită vârstă, în relaţia sa "bagajul" tuturor experienţelor trecute, Scott Pilgrim vs. the World reprezintă lupta cu demonii trecutului ca pe un joc video. Dacă aţi jucat Legend of Zelda, Street Fighter, sau chiar Tetris la viaţa voastră, o să vă doriţi ca Scott Pilgrim să îşi termine quest-ul. Inamicii mărunţi se dezintegrează în monede, boşii (cei sapte exes) îi cresc punctajul considerabil, Scott capătă şi apoi pierde vieţi, bătăile sunt explozii de culoare şi de onomatopee ce sfidează legile fizicii (şi verosimilul, vor observa cu siguranţă unii). Lui Cera rolul îi vine ca o mănuşă pentru că e mulat pe sensibilităţile sale. Discursul său de agăţat este povestea lui Pac-Man.
În bună tradiţie arcade, fiecare adversar e mai puternic decât anteriorul, nu atacă niciodată în acelaşi timp, iar distribuţia e savuroasă: Chris Evans (unul dintre Cei Patru Fantastici, viitorul Captain America), Brandon Routh (însuşi Superman Returns, în rolul unui baterist vegan şi, cum altfel!, cu superputeri) şi nu în ultimul rând Jason Schwartzman (Rushmore) îi stau în calea fericirii eroului nostru, pe muzica lui Nigel Godrich şi Beck (ce ţâşneşte din boxe la fiecare concert şi repetiţie Sex Bob-omb)
Din fericire Edgar Wright nu s-a hollywood-izat, ci Hollywood-ul s-a Edgar Wright. Isteţ peste medie, inovator vizual şi de bun gust. De neratat. Ajunge la noi în preajma Thanksgiving-ului.
