Balada triste de trompeta (2010)
Doi clovni, unul vesel (Sergio, Antonio de la Torre) şi altul trist (Javier, Carlos Areces), amândoi nebuni, îşi dispută inima şi trupul Nataliei (Carolina Bang, ce nume!), în Spania franchistă a anilor 70. Sergio e clovnul-şef, care amuză copii, spune glume morbide şi îşi bate consoarta Natalia când bea (în fiecare zi); Javier, clovn din tată în fiu, îi zdrobeşte faţa lui Sergio de dragul Nataliei, îi muşcă mâna lui Franco însuşi, apoi se automutilează. Cel mai recent film al răsfăţatului de public Alex de la Iglesia (Crimen Ferpecto, 800 balas) este pe rând tragic-cenuşiu, amuzant-colorat, grotesc, de un prost gust asumat, absurd, şi dezlânat. Împrumutând din filmele de serie B de pe vremuri, şi o confruntare a la North by Northwest, într-un cocktail de sânge şi circ, filmul lui Iglesia şochează şi surprinde prin exces. Genul de film care invită la enumerări de epitete. 3.5 Stele
Little Wh
ite Lies (2010)
Al treilea film al actorului-regizor Guillaume Canet (după Mon Idole şi Tell No One) e un ensemble piece matur şi totodată jucăuş. Un grup de prieteni pleacă în vacanţa anuală pe coasta Mediteranei, deşi unul dintre membrii săi suferise un grav accident moto. Maestru de ceremonii e Max (un François Cluzet pe alocuri maniacal şi tipicar, vezi reacţia la invazia nevăstuicilor) care descoperă că prietenul său Vincent (Benoît Magimel) , însurat şi cu copii, are o pasiune nesănătoasă pentru el. Nucleul e completat de Marie (Marion Cotillard), plină de insecurităţi şi nehotărâtă emoţional, imaturul Éric (Gilles Lellouche) şi visătorul Antoine (Laurent Lafitte). Deşi se vorbeşte mult, filmul e despre lucrurile pe care protagoniştii nu şi le spun, despre măruntele şi forţatele secrete. Poate prea lung, funcţionează cel mai bine în secvenţele de grup. Canet e un cineast mai complet* decât Ben Affleck. (vezi tracking shot-ul iniţial, de Goodfellas în reluare) 4 stele.
Last Night (20
10)
Joanna (Keira Knightley) şi Michael (Sam Worthington) sunt un cuplu burghez tânăr şi aparent fericit. După o petrecere la care Michael flirtează cu colega sa Laura (Eva Mendes) sub ochii Joannei, acesta pleacă într-o călătorie de afaceri cu cea din urmă. Rămasă singură acasă, plină de îndoieli, Joanna primeşte vizita unui fost iubit, francezul Alex (Guillaume Canet, în faţa camerei de această dată). Filmul e un lung joc al seducţiei al cărui miză e căsnicia celor doi. Care dintre ei va înşela (primul)? Şi mai ales, cine e mai vinovat? Keira cu pantofii ei albaştri, pare într-o reclamă la Chanel. Canet e un actor mai complet* decât Ben Affleck. 3 stele
Rubber (20
10)
Un cauciuc de maşină dezvoltă conştiinţă proprie, explodând capete cu capacităţile sale telekinetice. Wtf? Da, aşa e. Camera îl urmăreşte atât pe el, ridicându-se din deşert şi pornind la drum, cât şi audienţa filmului, privind cu binoclul desfăşurarea faptelor. Obligatoria obsesie feminină, esenţiala scenă a duşului capătă o aromă nouă, când "vizionarul regizor" (cum îl anunţă trailerul) Quentin Dupieux aruncă în faţa camerei un cauciuc cu atitudine (care, aşa cum conchide satisfăcut un grup de investigaţie, "e negru"). Monologul poliţistului din deschidere, care inventariază toate lucrurile care sunt aşa, fără un motiv anume, în filme celebre, e declaraţia pe care se ţine tot filmul.
După cum spune o cronică a filmului: Motive sa îl vedeţi? Niciunul. Motive sa NU îl vedeţi? Niciunul. 3 stele
Perife
ric (2010)
Matilda (Ana Ularu) primeşte 24 de ore de libertate să asiste la înmormântarea mamei sale. Dar planurile ei, aşa cum ni se revelează pe parcursul filmului de debut al lui Bogdan George Apetri, sunt altele. Interpretările puternice (Ularu, expresivă, Andi Vasluianu în rolul fratelui, şovăielnic între soră şi soţie, şi Mimi Brănescu, jucându-l cu zâmbet diabolic pe tatăl copilului Matildei, interlop şi peşte de duzină) ridică filmul peste scenariul cam aglomerat (în special spaţial şi evenimenţial, pe parcursul unei singure zile) şi care leagă planul Matildei oarecum artificial (dacă personajul lui Brănescu nu ar fi fost în camera de hotel la vizita acesteia?). Competent tehnic şi filmat frumos (vezi holurile orfelinatului), face cât drumul până la cinema să îl vedeţi. 3 stele
OK, am depăşit 8 rânduri. Dar Little White Lies are 2 ore şi jumătate.
*pleonasm asumat
Little Wh
ite Lies (2010)Al treilea film al actorului-regizor Guillaume Canet (după Mon Idole şi Tell No One) e un ensemble piece matur şi totodată jucăuş. Un grup de prieteni pleacă în vacanţa anuală pe coasta Mediteranei, deşi unul dintre membrii săi suferise un grav accident moto. Maestru de ceremonii e Max (un François Cluzet pe alocuri maniacal şi tipicar, vezi reacţia la invazia nevăstuicilor) care descoperă că prietenul său Vincent (Benoît Magimel) , însurat şi cu copii, are o pasiune nesănătoasă pentru el. Nucleul e completat de Marie (Marion Cotillard), plină de insecurităţi şi nehotărâtă emoţional, imaturul Éric (Gilles Lellouche) şi visătorul Antoine (Laurent Lafitte). Deşi se vorbeşte mult, filmul e despre lucrurile pe care protagoniştii nu şi le spun, despre măruntele şi forţatele secrete. Poate prea lung, funcţionează cel mai bine în secvenţele de grup. Canet e un cineast mai complet* decât Ben Affleck. (vezi tracking shot-ul iniţial, de Goodfellas în reluare) 4 stele.
Last Night (20
10)Joanna (Keira Knightley) şi Michael (Sam Worthington) sunt un cuplu burghez tânăr şi aparent fericit. După o petrecere la care Michael flirtează cu colega sa Laura (Eva Mendes) sub ochii Joannei, acesta pleacă într-o călătorie de afaceri cu cea din urmă. Rămasă singură acasă, plină de îndoieli, Joanna primeşte vizita unui fost iubit, francezul Alex (Guillaume Canet, în faţa camerei de această dată). Filmul e un lung joc al seducţiei al cărui miză e căsnicia celor doi. Care dintre ei va înşela (primul)? Şi mai ales, cine e mai vinovat? Keira cu pantofii ei albaştri, pare într-o reclamă la Chanel. Canet e un actor mai complet* decât Ben Affleck. 3 stele
Rubber (20
10)Un cauciuc de maşină dezvoltă conştiinţă proprie, explodând capete cu capacităţile sale telekinetice. Wtf? Da, aşa e. Camera îl urmăreşte atât pe el, ridicându-se din deşert şi pornind la drum, cât şi audienţa filmului, privind cu binoclul desfăşurarea faptelor. Obligatoria obsesie feminină, esenţiala scenă a duşului capătă o aromă nouă, când "vizionarul regizor" (cum îl anunţă trailerul) Quentin Dupieux aruncă în faţa camerei un cauciuc cu atitudine (care, aşa cum conchide satisfăcut un grup de investigaţie, "e negru"). Monologul poliţistului din deschidere, care inventariază toate lucrurile care sunt aşa, fără un motiv anume, în filme celebre, e declaraţia pe care se ţine tot filmul.
După cum spune o cronică a filmului: Motive sa îl vedeţi? Niciunul. Motive sa NU îl vedeţi? Niciunul. 3 stele
Perife
ric (2010)Matilda (Ana Ularu) primeşte 24 de ore de libertate să asiste la înmormântarea mamei sale. Dar planurile ei, aşa cum ni se revelează pe parcursul filmului de debut al lui Bogdan George Apetri, sunt altele. Interpretările puternice (Ularu, expresivă, Andi Vasluianu în rolul fratelui, şovăielnic între soră şi soţie, şi Mimi Brănescu, jucându-l cu zâmbet diabolic pe tatăl copilului Matildei, interlop şi peşte de duzină) ridică filmul peste scenariul cam aglomerat (în special spaţial şi evenimenţial, pe parcursul unei singure zile) şi care leagă planul Matildei oarecum artificial (dacă personajul lui Brănescu nu ar fi fost în camera de hotel la vizita acesteia?). Competent tehnic şi filmat frumos (vezi holurile orfelinatului), face cât drumul până la cinema să îl vedeţi. 3 stele
OK, am depăşit 8 rânduri. Dar Little White Lies are 2 ore şi jumătate.
*pleonasm asumat
