Cronica de 5-8 randuri (II)

Legendă:
5 Stele - Capodoperă
4 Stele - Foarte bun
3 Stele - Bunuţ
2 Stele - Ar merge dacă plouă afară
1 Stea - În loc de nicio stea



The Town (2010)

Ben Affleck se întoarce în Boston-ul natal după fermul debut în regie Gone Baby Gone (2007) pentru o poveste clasică cu hoţi de bănci din tată în fiu şi vardişti tenace dar depăşiţi de situaţie, bine coaptă şi jucată pe bune. Distribuţia uniform excelentă (din care iese în faţă Jeremy Renner, electrizant în rolul prietenului din copilărie pornit pe calea armelor), personajele rotunde şi dăruirea regizorului Affleck (care simte în continuare că are ceva de demonstrat, ceea ce e mereu un lucru bun) salvează mare parte din obiecţiile legate de lipsa de originalitate a poveştii. Toţi sunt la locurile lor: hoţul (Affleck), fata (Rebecca Hall, cu vino-ncoa'), agentul FBI (John Hamm, cam ţeapăn), gangsterul irlandez (Pete Posthelwaite, voit caricatural). Bonus: accentul de Boston.
4 Stele.





Les Amours Imaginaires (2010)

Copilul teribil al cinematografiei canadiene, Xavier Dolan (născut în 1989, aflat deja la al doilea film, după J'ai tué ma mère) scrie, joacă, regizează şi montează povestea unui triunghi amoros imaginar: un tânăr sculptural (Dolan montează mişcările sale peste imaginea lui David) intră în vieţile prietenilor Francis şi Marie, dându-le amândurora existenţa peste cap. Dolan explorează trăirile propriei homosexualităţi într-un film curajos şi frumos filmat. Citează liber din Le Mepris al lui Godard (trecând scene prin diferite filtre de culoare) şi din filmele lui Wong Kar-Wai (coloana sonoră obsesivă - aici o versiune în italiană a piesei Bang Bang a lui Nancy Sinatra - ce acompaniază secvenţe cu personaje mergând/privindu-se în slow motion). Marele premiul Un Certain Regard la Cannes anul acesta. 4 Stele




Cyrus (2010)

John (John C. Reilly) e divorţat şi singur de şapte ani. La o petrecere cu dans, după multe pahare, în timp ce face pipi în tufişuri, o cunoaşte pe Molly (Marisa Tomei), şi lucrurile par să se îndrepte. Apoi fac e cunoştinţă cu Cyrus (Jonah Hill), fiul ei de 21 de ani, compozitor freelancer de muzică electronică, casnic, supraponderal, şi cu atacuri de panică (doarme cu uşa deschisă). Între cei doi în cepe un război de uzură pentru un loc în viaţa lui Molly. După reţeta tipică a filmelor indie americane în ceea ce priveşte alegerea şi constructia personajelor (clasa de mijloc, cu fobiile, ciudăţeniile şi anxietăţile sale intime), Cyrus se ţine pe dialogurile naturale până la improvizaţie ale fraţilor Duplass şi pe interpretarea fără concesii a lui Reilly, în continuare unul dintre cei mai subapreciaţi actori ai generaţiei sale. 3.5 stele