Să începem.
10. Star Trek (J. J Abrams)
J. J. Abrams a pompat energie în seria Mission: Impossible, apoi a încercat acelaşi lucru cu Star Trek şi i-a ieşit de minune. De departe cel mai entertaining SF de anul acesta, Star Trek reuşeşte pentru că are inteligenţa de a nu reinventa roata, rămânand fidel atât seriei originale şi milioanelor de trekkies înrăiţi. Cea mai bine aleasă distribuţie a anului (şi foarte eclectica, în care Simon Pegg vine cu accentul britanic, Zoe Zaldana aduce graţie, Zachary Quinto e Leonard Nemoy în oglindă, iar Eric Bana e villain!), un scenariu plin de nerv - povestea e prequel la prima serie Star Trek, aducând laolaltă echipajul original - , chiar dacă nu mereu coerent (salturile temporale pot da unele bătăi de cap), efecte speciale superioare. Cel mai piratat film al anului, potrivit site-urilor "de specialitate".
9. 9 (Shane Acker)
Recunosc, acesta e mai mult un artificiu, dar nu m-am putut abţine. Doar unul dintre cele 3 filme cu 9 în titlu lansate anul acesta (District 9 si Nine sunt celelalte două), 9 este o animaţie produsă de Tim Burton, combinaţie liberă de Pinocchio (eroii sunt toţi păpuşi din cârpă cărora creatorul său le-a insuflat viaţă şi pe care i-a numerotat până la 9), Matrix/Terminator (viitorul post-apocaliptic în care maşinile au căpătat conştiinţă) şi elemente de roman steampunk (viaţa artificială care îşi trage seva vieţii din sufletele oamenilor). Shane Acker adaptează propriul short din 2005 într-un lungmetraj animat cu multă vervă, şi fără lungimi inutile.
8. Away we go (Sam Mendes)
Regizorul Sam Mendes (American Beauty, Road to Perdition) şi scriitorul- scenarist Dave Eggers au adus cel mai sensibil şi mai amuzant road-movie al anului. Burt (John Krasinski) şi Verona (Maya Rudolph) sunt un cuplu care pleacă într-o călătorie de-a lungul şi de-a latul Americii, în căutarea locului perfect în care să aducă pe lume şi să îşi crească primul copil. Personajele stranii din reţeta de road-movie, câteva apariţii-surpriză (Jeff Daniels, Maggie Gylenhaal), camera niciodată inoportună a lui Mendes, soundtrack-ul ce-i adună pe Bob Dylan, Lou Reed şi George Harrison sunt tot atâtea motive de a nu-l rata.
7. Poliţist, adjectiv (Corneliu Porumboiu)
Cel mai curajos film al anului. Nu neapărat românesc, ci în general. Fals film poliţist (ancheta nu este preocuparea principală, ci mai degrabă pretext pentru manifestul estetic realist al regizorului), Poliţist, adjectiv explorează conflicte interioare şi relativitatea unor concepte abstracte înţelese în mod eronat în cheie absolută: dreptate, morală, vină, lege. Camera îl urmăreşte cu o răbdare nesfârşită pe poliţistul interpretat de Dragoş Bucur în timpul lungilor ore de filaj, apoi în drumul spre confruntarea cu şeful său - Vlad Ivanov. Cea mai percutantă scenă finală a anului.
6. Where the Wild Things are (Spike Jonze)
Alegoric. Liric. Ataşant. Unic. Mult aşteptata/amânata revenire a lui Spike Jonze după Adaptation (2002), totodată primul film al său care nu e scris de Charlie Kaufman, e călătoria imaginaţiei unui copil pe o insulă populată cu creaturi păroase cu nasul borcănat şi labe de urs, unde găseşte prietenia şi ataşamentul. Jonze refuză să genereze pe calculator creaturile, preferând să îmbrace oameni adevăraţi în costume şi să le animeze doar expresiile faciale. Ce mai bună coloană sonoră a anului: Karen O (solista Yeah Yeah Yeahs) şi cea mai bună interpretare a unui copil: Max Records - (chiar aşa îl cheamă!).
5. Mary and Max (Adam Elliot)
Încă o dovadă că animaţia stop-motion e departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt. Povestea (reală!) dulce-amăruie a prieteniei-prin-corespondenţă dintre un bătrân newyorkez bolnav de sindromul Asperger şi o tânără australiancă începe când Mary deschide la întâmplare o carte de telefoane din New York şi trimite o scrisoare. Cei doi inadaptaţi (Max poartă permanent o caschetă, când merge pe stradă, pentru a speria păsările, mănîncă hot-dogs cu ciocolată, Mary este o fetiţă fără prieteni şi multe complexe) îşi vor scrie tot restul vieţii lui Max, până la revederea emoţionantă. Surpriza anului la Animest.
4. The Limits of control (Jim Jarmusch)
Un asasin laconic şi fără nume (Isaac de Bankole) ajunge în Spania pentru o misiune. Primind indicii în cutii de chibrituri de la diferite personaje stranii (jucate printre alţii de Gael Garcia Bernal, Tilda Swinton etc.), traversează o Spanie filmată impecabil în culori deschise de către Christopher Doyle (cameramanul predilect al lui Wong Kar-Wai). O apariţie-surpriză a unui actor special pentru Jarmusch. Un film ca o reverie. Sau ca o fondantă de ciocolată, dacă nu vă place să visaţi cu ochii deschişi.
3. The Hurt Locker (Kathryn Bigelow)
Cronica aici.
2. Avatar (James Cameron)
Cameron demonstrează că, dacă are la dispoziţie 12 ani, 300 de milioane de dolari şi multă imaginaţie, ne poate transporta pe toţi timp de 160 de minute pe Pandora. Jake Sully este un soldat paraplegic căruia, în virtutea apropierii genetice de fratele său geamăn mort, i se dă şansa de a-şi recupera picioarele, cu o condiţie: să îşi transfere temporar conştiinţa într-un trup hibrid (avatar) ce combină ADN uman cu ADN Na'vi (populaţia băştinaşă de pe luna Pandora) .Văzut în Imax 3D, Avatar este o experienţă senzorială. Pandora este o lume redată în detaliu impresionant, care respiră prin toţi porii ei digitali, de la creaturile care o populează şi până la pământul pe care calcă Jake pentru prima dată în noul său corp umanoid albastru înalt de patru metri. In ciuda criticilor la adresa poveştii (prea derivativă, au spus mulţi, amintind asemănarile cu Pocahontas şi Dances with wolves), Avatar este primul film pentru care va fi amintit anul 2009. Cameron îşi păstrează deocamdată coroana de Rege al Lumii... Digitale.
1. Inglourious Basterds (Quentin Tarantino)
Cronica aici.
Acestea sunt alegerile mele. Pe voi ce filme v-au impresionat anul care a trecut?
