Vinz, Hubert si Saïd sunt trei tineri care traiesc intr-una dintre suburbiile rau famate ale Parisului. Vinz (Vincent Cassel, in rolul care l-a consacrat) e evreu. Hubert (Hubert Koundé) e negru. Saïd (Saïd Taghmaoui) provine dintr-o familie de emigranti africani. Prietenul lor Abdel este la spital in stare critica, dupa ce un politist l-a impuscat in cap. Sunt lefteri, fumeaza iarba, traiesc din mismasuri marunte, incearca sa se ridice dar nu pot (Hubert pune pe picioare o sala de sport care e arsa din temelii). Universul lor e limitat la cartier, distractia e petrecerea de pe bloc, unde li se cer 5 franci in schimbul unui hot dog. Traiesc intr-o lume a violentei, un cerc vicios fara rezolvare: politistii ii bat pe pustii de cartier - pustii de cartier ii urasc pe politisti - politistii sunt inarmati - pustii sunt inarmati, dar invata acum sa foloseasca o arma... Vinz gaseste o arma si jura ca daca prietenul lor Abdel moare, va impusca un politist. Sunt saltati de politie in Paris fara motiv, eliberati prea tarziu sa mai prinda trenul inapoi spre casa. Colinda pe strazi toata noaptea, fura o masina dar realizeaza ca nici unul dintre ei nu stie sa conduca. Jusqu'ici, tout va bien. Insa afla ca Abdel moare...
Tragand un ochi la Spike Lee (La Haine a fost pe drept comparat cu Do the right thing - pentru tematica conflictului dintre cartier si autoritatea politieneasca) si la Martin Scorsese (mai ales cel din Mean Streets, desi citeaza direct din Taxi Driver - faimoasa scena din fata oglinzii, cu Cassel in locul lui De Niro livrand replica You talkin' to me?) Mathieu Kassovitz regizeaza cu mana forte filmul ce e fara indoiala punctul de varf al carierei sale artistice. Cel mai bun regizor la Cannes in '95 pentru acest film (la 28 de ani!), Kassovitz filmeaza frenetic, inventiv (secvente juxtapuse, miscari de camera la 360 de grade in spatii inguste) apoi transfera pelicula in alb-negru, "din ratiuni de contrast" (cum ne explica regizorul in comentariul de pe DVD). Sunt multe secvente antologice: Un DJ remixeaza Non, je ne regrette rien, camera iese pe fereastra si survoleaza cartierul; un pusti ii povesteste lui Saïd o emisiune TV in care o vedeta isi pierde cumpatul tocmai pentru ca stie ca este la Camera Ascunsa, dar nu si ce i se pregateste (nu era nimic, farsa consta tocmai in pregatirea unei farse care nu avea sa vina); Vinz e singurul care vede o vaca (intr-un film alb-negru toate vacile sunt desigur negre cu pete albe) traversand strazile cartierului, dar nimeni nu il crede; intr-o toaleta, un mos le spune celor trei o anecdota a carei morala le scapa atat lor cat si spectatorului. Scena in care cei trei intra la un vernisaj de arta contemporana ilustreaza nepotrivirea dintre cele doua lumi. Cineva ii atrage atentia lui Vinz ca sta in fata unui tablou. Vinz ii spune: "Tu esti tabloul".
La Haine e mai sincer si mai percutant decat Boyz N'the Hood, Menace 2 Society, si alte filme care exploreaza tensiunile rasiale la inceputul anilor '90. Important nu e cum cazi, ci cum aterizezi. Asta e tot ce incearca sa iti transmita filmul. Si nu e deloc putin.
No comments:
Post a Comment