" Sometimes I wish there was a film crew following my every move. I imagine the camera craning up as I walk away. But, unless things improve, the biopic of my life will only have the budget for a zoom out."
Desigur, pe fondul monologului protagonistului, camera face zoom out şi îl vedem pe Oliver.
Oliver (Craig Roberts) e un tânăr galez de 15 ani, cu probleme de alienare socială, aflat într-un moment aglomerat al vieţii. Mereu luat peste picior de bătăuşii de la şcoală, care îl bat să "recunoască" că e gay, încearcă să gestioneze prima relaţie din viaţa lui, cu Jordana (Yasmin Paige), pe fondul problemelor în căsnicie ale părinţilor săi, funcţionara plictisită Jill (Sally Hawkins) şi biologul marin cu puţine lucruri de spus Lloyd (Noah Taylor), cauzate de noul vecin, "ninja mistic" şi vorbitor inspiraţional (Paddy Considine).
Debutul în regie al lui Richard Ayoade (IT Crowd), adaptare după romanul omonim scris de Joe Dunthorne, e îndeajuns de original, atemporal, inventiv vizual şi ciudat (ca ingredient de bază al reţetei indie) să indice o carieră infloritoare atât pentru creatorul cât şi pentru protagonistul său. Ayoade a văzut Godard (intertitlurile şi designul citează direct Pierrot le fou, Weekend, etc) dar şi filmele lui Wes Anderson, mai ales Rushmore (e lesne de înţeles cum a ajuns prietenul lui Anderson, Ben Stiller, să producă Submarine). Un montaj-secvenţă în care Oliver îşi imaginează reacţia celor din jur la aflarea veştii morţii sale, pare rupt, la scară low-budget desigur, dintr-un film de Michael Bay în care personajele primesc veşti proaste (inclusiv slow-motion).
E film de gen, dar Ayoade se joacă cu convenţiile: pierderea virginităţii, temă comună a poveştilor despre maturizare, de la The Graduate la American Pie, aici chiar cu lumânări şi aşternut roşu, e jucată cu umor dar şi cu tandreţe; plimbările celor doi tineri îndrăgostiţi pe malul mării din Swansea, el cu aceeaşi haină neagră, ea cu aceeaşi haină roşie, sunt filmate cu camera Super 8 "a amintirii" lui Oliver; ruptura dintre părinţi se rezolvă anticlimactic printr-o "erupţie"... propriu-zisă, a misticului new age jucat cu freză optzecistă de mereu excelentul Considine (Dead Man's Shoes); tumoarea pe creier a mamei Jordanei nu e interpretată tragic, ci absurd-lacrimogen. Simbolistica e câteodată ambiguă (Jordana şi Oliver îşi petrec adesea timpul într-o cadă dezafectată) alteori voit evidentă ( trecerea de la shallow end la deep end, cele două porţiuni ale piscinei, "scufundarea" camerei lui Oliver).
Iar despre coloana sonoră, numai de bine. Alex Turner (solistul de la Arctic Monkeys, cărora Ayoade le regizase un videoclip), a cărui asemănare fizică cu Craig Roberts te pune pe gânduri, are cinci piese compuse special pentru coloana sonoră, care însoţesc şi ilustrează stările şi experienţele lui Oliver. 4 Stele
Oliver (Craig Roberts) e un tânăr galez de 15 ani, cu probleme de alienare socială, aflat într-un moment aglomerat al vieţii. Mereu luat peste picior de bătăuşii de la şcoală, care îl bat să "recunoască" că e gay, încearcă să gestioneze prima relaţie din viaţa lui, cu Jordana (Yasmin Paige), pe fondul problemelor în căsnicie ale părinţilor săi, funcţionara plictisită Jill (Sally Hawkins) şi biologul marin cu puţine lucruri de spus Lloyd (Noah Taylor), cauzate de noul vecin, "ninja mistic" şi vorbitor inspiraţional (Paddy Considine).
Debutul în regie al lui Richard Ayoade (IT Crowd), adaptare după romanul omonim scris de Joe Dunthorne, e îndeajuns de original, atemporal, inventiv vizual şi ciudat (ca ingredient de bază al reţetei indie) să indice o carieră infloritoare atât pentru creatorul cât şi pentru protagonistul său. Ayoade a văzut Godard (intertitlurile şi designul citează direct Pierrot le fou, Weekend, etc) dar şi filmele lui Wes Anderson, mai ales Rushmore (e lesne de înţeles cum a ajuns prietenul lui Anderson, Ben Stiller, să producă Submarine). Un montaj-secvenţă în care Oliver îşi imaginează reacţia celor din jur la aflarea veştii morţii sale, pare rupt, la scară low-budget desigur, dintr-un film de Michael Bay în care personajele primesc veşti proaste (inclusiv slow-motion).
E film de gen, dar Ayoade se joacă cu convenţiile: pierderea virginităţii, temă comună a poveştilor despre maturizare, de la The Graduate la American Pie, aici chiar cu lumânări şi aşternut roşu, e jucată cu umor dar şi cu tandreţe; plimbările celor doi tineri îndrăgostiţi pe malul mării din Swansea, el cu aceeaşi haină neagră, ea cu aceeaşi haină roşie, sunt filmate cu camera Super 8 "a amintirii" lui Oliver; ruptura dintre părinţi se rezolvă anticlimactic printr-o "erupţie"... propriu-zisă, a misticului new age jucat cu freză optzecistă de mereu excelentul Considine (Dead Man's Shoes); tumoarea pe creier a mamei Jordanei nu e interpretată tragic, ci absurd-lacrimogen. Simbolistica e câteodată ambiguă (Jordana şi Oliver îşi petrec adesea timpul într-o cadă dezafectată) alteori voit evidentă ( trecerea de la shallow end la deep end, cele două porţiuni ale piscinei, "scufundarea" camerei lui Oliver).
Iar despre coloana sonoră, numai de bine. Alex Turner (solistul de la Arctic Monkeys, cărora Ayoade le regizase un videoclip), a cărui asemănare fizică cu Craig Roberts te pune pe gânduri, are cinci piese compuse special pentru coloana sonoră, care însoţesc şi ilustrează stările şi experienţele lui Oliver. 4 Stele
P.S: Nu îl confundaţi cu Submarino, ultimul film al lui Thomas Vinterberg. Mult mai sumbru şi mai danez. Tot fără submarine.
No comments:
Post a Comment