Primul post. De bun venit

Nu povestim filme, povestim interpretari. Nu am spus-o eu, au spus-o altii cu care sunt de acord. Fiecare dintre noi se aseaza in scaun, in intunericul salii de cinematograf, sau al sufrageriei, sau al camerei de camin, si isi vede Filmul. Sau il consuma, depinde daca filmul este facut doar pentru a fi consumat cu (ca) garnitura de tortilla/popcorn/cola, sau este destinat si altor papile gustative, si unui alt fel de gust.

Blogul acesta apare din dragoste de film, fara a-si propune insa sa dea verdicte, ci doar sa orienteze. Am vazut si vad in continuare foarte multe filme, fara prea mare discernamant, unele bune, cele mai multe proaste. Daca un film nu va merita atentia, si i-a rapit altuia (in speta mie) cateva ore din viata, va voi spune ce cred. Daca ceva m-a impresionat, voi incerca sa imi descriu propriile sentimente, nu felul in care trebuie sa va simtiti dupa ce l-ati vazut. Si voi incerca sa argumentez. Nu imi propun sa epuizez subiecte, nici sa enumar ostentativ nume de regizori, de la Antonioni la Zeffirelli, actori de la Astaire la Zane, sau personaje de la Alfie la... Zoolander. Voi incerca sa imi explic pe cat posibil referintele, iar daca voi insira nume si titluri, o voi face doar in topuri.

Am inceput sa citesc cronica de film din momentul in care am descoperit Noul Cinema. Aveam 8 ani pe atunci (sunt nascut in 1986, putin inainte de Cernobil), si motivul pentru care mi-am cumparat Noul Cinema, in loc de Universul Copiilor, a fost cat se poate de inocent: avea un poster mare la mijloc cu Arnold Schwarzenegger (dupa atatia ani, inca mai trebuie sa intru pe imdb.com sa vad cum i se scrie numele...) privind spre camera cu mainile in san. Pe langa poster insa, am primit inca vreo 20+ pagini de revista, scrise de oameni cu nume necunoscute, pe seama unor filme/actori/festivaluri, si ele complet necunoscute. Curiozitatea m-a impins sa citesc lucruri pe care la inceput nu le intelegeam, dar care au inceput sa aiba sens, odata ce am inceput sa vizionez, si mai ales sa aleg un film cu alti ochi.

Locuind intr-un mic oras de provincie, la 100 de metri de unul dintre cele doua cinematografe din oras (unul transformat intre timp in teatru, celalalt dezafectat), mersul la film a devenit in scurt timp activitatea principala de sfarsit de saptamana; evident, vedeam "ce se dadea" la cinematograf, dar pe langa ultimul film al lui Van Damme ajungeam sa vad si cate un Armata celor 12 maimute, chiar daca nu intelegeam mare lucru. La 12 ani am vazut prima oara Pulp Fiction, fara sonor (bunicii mei dormeau), la un TV alb/negru de prin anii 60 cu lampile proaste, si asa a inceput totul :).