Terry Gilliam (fost Monty Python, convertit regizor) e probabil cel mai ghinionist auteur al vremurilor noastre. În 1985, în urma unei faimoase dispute cu producătorii, Brazil ieşea pe piaţă retăiat şi fără finalul sumbru filmat de Gilliam. Ameninţând că îşi reneagă creaţia, Gilliam reuşeşte în cele din urmă să-şi recupereze dreptul de final cut. Azi, Brazil e unanim considerat capodopera sa. Trei ani mai târziu, The Adventures of Baron Munchausen, producţie de multe milioane de dolari, devenea unul dintre cele mai notorii eşecuri de casă ale ultimelor decenii. În 1999, după o furtună de gheaţă ce distruge un întreg platou şi îmbolnăvirea gravă a actorului titular, Jean Rochefort, ecranizarea lui Don Quijote e oprită din faşă de asiguratori. Pe 22 ianuarie 2008, în toiul filmărilor celui mai recent film al său, The Imaginarium of Doctor Parnassus, Heath Ledger moare la 29 de ani. Gilliam însă nu se predă: îi cheamă pe Depp, cu care mai lucrase la Fear and Loathing in Las Vegas (1998) şi pe care îl distribuise in Don Quijote, Jude Law şi Colin Farell să termine filmul. În 2009, filmul avea premiera la Festivalul de la Cannes.
Parnassus (Christopher Plummer), un călugăr tibetan, câştigă un pariu faustic cu Diavolul (Tom Waits) în urma căruia capătă nemurirea. O mie de ani mai târziu , străbate lumea cu un teatru ambulant ce face legătura dintre lumea reală şi lumea imaginaţiei, însoţit de fiica sa de 16 ani, Valentina, un pitic şi un tânăr vagabond. Nemurirea nu îi prieşte lui Parnassus, care trăieşte la marginea societăţii, în mizerie, înconjurat de vagabonzi şi inadaptaţi. Diavolul, sau Mister Nick, cum îi place să se autointituleze, îi dă mereu târcoale ademenindu-l cu pariuri. Cu trei zile înainte ca fiica sa să împlinească 16 ani şi ca Diavolul să îi ia sufletul ca urmare a pariului făcut, trupa ambulantă îl salvează din ştreang pe Tony, un filantrop decăzut (Heath Ledger), eveniment care pare să încline balanţa în favoarea lui Parnasus, în cursa de a ademeni primul cele cinci suflete necesare pentru a-şi salva fiica.. Dar în Imaginarul Doctorului Parnassus majoritatea lucrurilor nu sunt ceea ce par.
Conceptual, Imaginarium se apropie cel mai mult de The Fisher King (1991), unde Gilliam filma lumea celor fără adăpost care trăiau la graniţa dintre palpabil şi mistic. Dacă Robin Williams era un cavaler în căutarea Graalului, Parnassus (un Christoper Plummer foarte nuanţat, perfect ales ) e în căutarea fiicei sale prin deşertul imaginaţiei. Trecerea în Imaginarium, ca a lui Alice prin oglindă, e calea spre o lume în care legile fizicii nu se aplică, creată digital, în care o doamnă între două vârste găseşte bijuterii şi un hotel pentru aventuri de-o noapte, iar patru gangsteri ruşi vorbesc engleză fluent. Tony-ul lui Heath Ledger, ghid şi apoi protagonist al călătoriilor spre lumea cealaltă, se întrupează succesiv în trei avataruri distincte (genială găselniţa lui Gilliam de a "acoperi" lipsa lui Ledger, ajutat şi de faptul că acesta îşi terminase mare parte din filmările în locaţie). Mefisto-ul lui Tom Waits, cu pălărie , ţigaretă cu filtru şi mustaţă à la Clark Gable, ca şi cel al lui Goethe, e alunecos şi cu intenţii ce îi scapă lui Parnassus, chiar şi după 1000 de ani de convieţuire. Nu poţi să nu zâmbeşti când aruncă o privire ştrengară direct spre cameră.
Ca de obicei, execuţia lui Gilliam e haotică. Influenţele livreşti stufoase (celora deja menţionate li se adaugă trimiteri la Waiting for Godot - costumul negru şi bowler hat-ul lui Waits, etc), desele schimbări de ton, coerenţa ce alunecă în actul al treilea, auto-ironia şi mai ales aglomerarea vizuală (nuanţată digital de această dată) pot obosi şi chiar irita pe alocuri. Însă demersul lui Gilliam, şi abnegaţia de a-şi duce proiectul la bun sfârşit nu pot sa nu impresioneze. Sunt două ore de calitate "From Heath Ledger and his friends", aşa cum stă scris pe genericul final.
PS: The Man Who Killed Don Quixote, dubla a doua, se află în faza de pre-producţie. Gilliam nu se lasă.
